Teritoriul comunei Şcheia este sărac în resurse minerale utile, de importanţă economică naţională. De interes local este în primul rând piatra apoi camerele de gresie şi nisipuri sarmatice existente pe teritoriul comunei. Şcheia are două cariere de piatră: Floreşti şi Zupăita.
Situată în partea de N a dealului Floreşti, cu o suprafaţă de 24 km², cariera cu acelaşi nume are cea mai buna piatră, din care se confecţionează monumente funerare, colaci de fântână, stâlpi, socluri de case, scări. Blocurile de piatră, în grosime de 4-6 m se găsesc la adâncimi mari având deasupra lor straturi de pământ şi nisip care variază între 6 şi 20 m. Exploatarea pietrei se face manual şi destul de primitiv.
Cariera Zupăita se află în partea de vest a satului Căueşti, pe dealul cu acelaşi nume. Piatra se găseşte la adâncimi cuprinse între 4 şi 6 m, fiind alcătuită din pături perfect paralele, separate de straturi subţiri de nisip. Piatra de Zupăita este folosită mai mult la ziduri pentru adăpostul vitelor, fântâni, beciuri sau trotuare.
Dintre edificiile realizate din piatra de Şcheia enumerăm doar câteva care prezintă importanţă deosebită şi anume : Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, ctitoria lui Vasile Lupu, Monumentul Leilor din grădina Copou a Iaşului a cărui obelisc este un bloc de piatră de Şcheia, înalt de 1,68 metri construit în 1841, lucrările executate la clădirile Universităţii A. i. Cuza şi Mitropoliei din Iaşi, pietrele funerare ale Cimitirului Evreiesc sau ale altor cimitire ieşene şi ale unor localităţi rurale. Nu este lipsit de interes să amintim aici pentru reconstruirea turnului din mijloc al Bisericii Sf. Spiridon din Iaşi, cu cele două frontoane, s-au folosit piatra şi stejarul de la Şcheia.
Ca urmare a existenţei acestei resurse, au apărut şi meşterii în piatră, cioplitorii. Sculptura în piatră cuprinde suficiente opere ce stau cu drepturi egale alături de alte realizări ale meşterilor populari.
Cioplitul pietrei este o îndeletnicire veche la Şcheia. Ea îşi are rădăcinile în epoca feudală dezvoltându-se în apropierea centrelor economice, culturale şi religioase, aşa cum este Iaşul.
În această zonă există o rezervaţie de calcar oolitic roşiatic mărunt prin formele: Macropadolica, Cardium Irregulare, Solen Surfragilis, Madiola Volhymica, rezervaţii aprobate prin Hotărârea de Guvern a României.
De asemenea, utilizarea, încă din perioada predocumentară, a diferitelor roci (ca de exemplu argila) pentru confecţionarea vaselor de ceramică, apoi la „humuitul" caselor, la obţinerea chirpicilor şi a cărămizilor, folosirea gresiilor şi a calcarului oolitic pentru fântâni, pietruirea drumurilor, zidăria beciurilor, temelia caselor, utilizarea nisipurilor pentru tencuieli, construcţii de şosele (dar şi ca antiderapant) se constituie în modalităţi de valorificare a resurselor locale.
În perspectivă trebuie clarificate existenţa şi modul de valoricare a tuturor resurselor locale, ţinându-se cont şi de resursele de ape subterane mineralizate.
Apele comunei Şcheia sunt bogate dar cele mai multe se infiltrează decât se scurg la suprafaţa.
Existenţa unor asemenea ape se constată la adâncimi de 280 m (probabil sulfuroase), 320 m, 450 m, 810 m, 950 m, iar suprafaţa dură a soclului cristalin ar fi pe la 1600 m.
Acestă apă, care este susţinută de argila supraoolitică a bazei Basarabianului, prezintă o importanţă economică deosebită, alcătuind stratele acvifere freatice, fiind folosită de către populaţie în alimentarea sa zilnică cu apă. De asemenea, această pânză se face cunoscută şi prin izvoare puternice, care au fost captate în mod primitiv sub forma şipotelor. Sunt cunoscute izvoarele cu debit destul de mare din platforma Şcheia.
Conformaţia solului fiind deluroasă, se prestează la plantaţii de vii şi pomi fructiferi.Zonă este vestită pentru fructele de pădure şi plantele medicinale care se găsesc din abundenţă şi care merită a fi valorificate.
În comună predomină vegetaţia de silvostepă, iar în N este dominată de prezenţa pădurilor de foioase care se întinde numai pe teritoriul comunei la 170 ha.
